Istoricul asociației
„Eroii vechi au sângerat,
Lăsând în urma lor doar pământul mamă
Pe care cetatea veche a dainuit și s-a înnălțat
Pentru gloria și amintirea vechilor eroi”
– Telbisz Carol ((primarul Timișoarei între anii 1885-1914 )
Gândul înființării asociației noastre s-a conturat în anul 2014, atunci când am luat legătura cu Nagy Daniel și l-am rugat să ne prezinte artele marțiale maghiare – Baranta. Acesta activa deja de câtiva ani în grupul de baranta din secuime. Prezentarea a avut loc la Liceul Bartok Bela din Timișoara și a fost de un mare succes, aproximativ 20 de copii fiind interesați să învete aceast nou sport.
În ianuarie am început antrenamentele sub conducerea lui Nagy Daniel, căruia i s-a alăturat și Fabian Lorand, de asemenea membru al echipei baranta din secuime. Cei doi urmau să fie instructori pentru grupul nou de baranta format în Timișoara.
La început, activitatea principala a fost trasul cu arcul. Cursurile au constat dintr-o parte teoretică, cât si dintr-o parte practică.
Alegerea numelui asociației a venit natural și logic, deoarece viața și eroismul căpitanului Losoncy István, atunci când a apărat cetatea Timișoarei în anul 1552, simbolizează imaginea vitejiei și curajului acestui oraș.
Începând din anul 2015 am început să participăm la diferite activități, prima activitate în afara țării fiind în Rimavská Sobota, Slovacia. Aici am participat la Cupa Ballasi și am legat prietenii cu Végh Lászlo, Szilaj István, Litkei Máté și cu Vukics Ferenc.
Tot în anul 2015, am participat la evenimentul cultural intitulat Zilele Bănățene Maghiare, unde i-am avut ca invitați pe Egri Vitézlő Oskolá. În incinta liceului Bartók Béla, profesorul Szikra István a ținut o prezentare copiilor despre istoria secolului al XVI- lea. Copiii au avut parte și de o prezentare de arme și ținute, care a întărit cunoștintele despre haiducii acelor vremuri.
Partciparea împreună cu grupul Peregrinii la Bastionul Theresia a fost un succes. Alături de muzica medievală a acestui grup, copiii liceului Bartok Bela au prezentat una dintre creațiile trubadurului Tinódi Lantos Sebestyén, un trubadur al secolului al XVI-lea, creație care se intitulează: Finalul este la Timișoara – Despre moartea lui Losonczi István.
În 24 septembrie, asociația a fost prezentă la obeliscul de la Dudestii Noi, ridicat în cinstea eroilor căzuți în anul 1849. După igienizarea locului, am organizat o comemorare a celor 54 de eroi. Au participat alături de noi: Asociația Szegedi III. Honvédzászlóalj Hagyományőrző, Bánsági Kárpát Egyesület și elevii liceului Bartók Béla.
Prima ediție a Zilelor Culturale Maghiare a avut loc în septembrie 2016, asociația noastră participând timp de 3 zile cu activități pentru public cum ar fi: trasul cu arcul, mânuirea sabiei, a baltagului, a biciului, aruncarea la țintă precum și caligrafie de scriere runică. Tabăra noastră a avut un mare succes în cadrul festivalului pe care l-am denumit Finalul este la Timișoara (după opera trubadurului Tinódi Lantos Sebestyén). Invitații nostrii din acel an au fost: Asociația Szegedi III. Honvédzászlóalj Hagyományőrző Egyesület, precum și Asociația Déli Tüzek Őrzői.
În luna februarie a aceluiasi an, am organizat pentru prima data în Timișoara ediția a IX-a a Cupei Balassi de lupte libere cu sabia.
În anul 2017, am reluat ideea organizării în cadrul Zilelor Culturale Maghiare (ediția a II-a) a unei incursiuni în trecut sub același nume de Finalul este la Timișoara. Am ridicat o tabără medievală în parcul de lângă Muzeul Banatului. Tabăra a evidentiat readucerea la viață a doua epoci importante și anume: descălecatul lui Arpad și asediul Timișoarei din anul 1552. În tabăra medievală au fost ridicate mai multe corturi, printre care un cort turcesc și o iurtă din secolul al IX-lea. În fiecare zi am organizat o parada a participantilor, după care am reconstituit asediului cetății Timișoarei și momentul când căpitanul cetății Losonczy István a luptat cu armetele otomane. Invitații nostrii au fost: Déli Tüzek Őrzői, Egri Vitézlő Oskola, Tata várának Seymenjei, Gyulaffy Bandérium Gyulakeszi, Hollóének Hungarica.
La finalul anului 2017, am participat la Miscarea Solstițiului de Iarnă, care se sărbătoreste in mai multe țări pe 21 decembrie, de-a lungul Bazinului Carpatic.
Anul 2018 a fost un an plin, cu multe evenimente și participări atât în țară, cât și peste hotare. De acestă dată am obținut medalia de bronz la Cupa Balassi, am organizat o solemnă comemorare la obeliscul de la Dudeștii Noi și am demarat o caravană a iurtei la diferite festivale, unde am prezentat artele marțiale maghiare baranta, precum și secolul al IX-lea și secolul al XVI-lea. Am participat cu succes la Noaptea Muzeelor unde am prezentat ținute și arme din secolul al XVI-lea.
Participarea la cea de-a III-a ediție a Zilele Culturale Maghiare a fost din nou un succes. Programul a fost îmbogățit prin prezența expoziției Asociației Meritum de la Szeged, fiind prezentate obiecte din Primul Razboi Mondial, ce aparțineau soldatilor din Regimentul 6.
Putem să afirmăm ca până în momentul de față asociația se poate mândri cu un bogat calendar al evenimentelor și sperăm ca și pe viitor vom participa la evenimente culturale la fel de multe.
– președintele asociației Erdei Lajos